Un copil de patru ani a murit în urma unui accident de circulaţie produs la Cornereva

accident microbuze copii e1597519294456

Astăzi, Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DJ 608, unde un autoturism era răsturnat într-un pârâu de pe marginea DJ 608, în localitatea Cornereva. 

„Ulterior a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, o femeie de 27 de ani din localitate, care din verificări s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceștia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare. 
Ceilalți 3 minori nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier“, ne-a informat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment. În cauză urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului minorului. 

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =