Un nou proiect, în valoare de peste 1.400.000 de euro, a fost lansat astăzi la Reşiţa

IMG 20191106 110602

Astăzi, la Reşiţa, în Sala de Şedinţe „Sorin Frunzăverde” a avut loc lansarea proiectului „Rețeaua comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”, cu o valoare de 1.492.632 euro, depus de către Consiliul Județean, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al Județului Caraș-Severin, Primăria Vârșeț (Serbia) și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență (A.D.I. VEST), prin intermediul programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia APELUL II 2018.

Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a precizat că „este un proiect la care s-a lucrat împreună din anul 2017. A fost o perioadă lungă până când s-a ajuns în etapa de semnare, de acum înainte depinde doar de noi cât de repede ne mişcăm astfel încât să implementăm acest proiect. Acesta presupune, pe lângă echipamente de intervenţie pentru Inspetoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi pentru Primăria Vârşeţ, presupune şi cursuri pentru scafandrii atât din Caraş-Severin cât şi din Timiş”.

De asemenea, pe perioada a 24 de luni, în cadrul acestui proiect vor mai fi organizate sesiuni de instruire pentru personalul de intervenție și cel administrativ, va fi elaborat un studiu de cercetare privind situațiile de urgență și riscurile privind protecția mediului în aria proiectului și va fi derulată o campanie de conștientizare adresată populației privind factorii de risc.

Prezenţi la Reşiţa, partenerii sârbi au ţinut să mulţumească părţii române, fiind un proiect foarte important pentru cei din Vârşeţ. „Important este faptul că prin intermediul acestui proiect vom achiţiona autospeciale ce ne lipsesc din dotare. De asemnea, pentru noi este foarte important faptul că vom beneficia şi de platfoma RO Alert ce la dumneavoastră este dezvoltată la nivel naţional”, a declarat Marina Putnik, şef serviciu proiecte transfrontaliere din cadrul Primăriei Vârşeţ.

3 1