Un nou proiect marca „Acasă în Banat” se va desfăşura în Caraş-Severin

Conferinta lansare proiect Tara Morilor de Apa

După succesul de la Eftimie Murgu, unde au fost renovate 34 de locuinţe dar şi podeţe şi fântâni, membrii Asociaţiei „Acasă în Banat” se reîntorc în Caraş-Severin. De această dată este vorba de proiectul „Țara Morilor de Apă”.

Asociaţia, alături de voluntari, vrea să contribuie la conservarea celor 200 de mori de apă, judeţul nostru având cele mai multe astfel de obiective din ţară. În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc astăzi, Radu Trifan preşedintele asociaţiei a precizat că: „ vom lua la pas sate și cătune pentru a ajunge la cele 200 de mori de apă, le vom fotografia și documenta, iar la finalul acestui an vom avea o hartă reală a morilor existente în județul Caraș Severin. Pentru a putea păstra aceste monumente ale tehnicii rurale, este esențial să identificăm rapid problemele lor pentru ca apoi să putem interveni și mai ales, pentru a le pune în valoare așa cum trebuie”.

Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a ţinut să adauge faptul că acest proiect are toată susţinerea instituţiei pe care o conduce. „Una dintre prioritățile noastre este promovarea turismului, având în vedere potențialul extraordinar pe care îl are județul nostru. Acesta este motivul pentru care ne-am alăturat inițiativei Asociației „Acasă în Banat” și am cofinanțat proiectul „Țara morilor de apă”, în vederea descoperirii cât mai multor asemenea comori ale Banatului de Munte.” a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Ghid complet al obiectivelor turistice
Reprezentanții Asociației Acasă în Banat pregătesc trei expediții în teren, la care oricine se poate alătura, prima fiind programată sâmbătă, 14 septembrie, în zona Șichevița-Gârnic. Cea de a doua va loc în zona Prigor-Eftimie Murgu, iar ultima în zona Cornereva. În fiecare expediție, voluntarii vor descoperi nu doar morile de apă, ci și satele din Caraș și oamenii locului.

Țara Morilor de Apă este un proiect co-finanțat de Consiliul Județean Caraș Severin (50%). Pentru a asigura partea proprie de finanțare, Asociația Acasă în Banat poate primi donații. La finalul proiectului, Asociația va publica un „Ghid al Morilor de Apă”, iar toate datele despre mori vor fi disponibile și online pe un site dedicat.

4 1