Un nou vaccin va ajunge în România

vaccinare 1

Marți, 12 ianuarie, Comisia Europeană a încheiat discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva, pentru achiziționarea unui vaccin împotriva COVID-19. Ca urmare a semnării contractului cu Valneva, statele membre UE ar avea posibilitatea de a achiziționa 30 de milioane de doze de vaccin, cu opțiunea de a achiziționa până la 30 de milioane de doze suplimentare.

Portofoliul complex de vaccinuri semnat cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, BioNTech-Pfizer, CureVac și Moderna va asigura faptul că Europa este pregătită pentru vaccinare.

„Deoarece pandemia de COVID-19 continuă să evolueze în Europa și în întreaga lume, este mai important ca oricând ca toate statele membre să aibă acces la cel mai larg posibil portofoliu de vaccinuri, pentru a contribui la protejarea cetățenilor din Europa și din afara acesteia. Pasul de astăzi în direcția ajungerii la un acord cu Valneva completează portofoliul de vaccinuri al UE și demonstrează angajamentul Comisiei de a pune capăt pandemiei”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

În prezent, vaccinul Valneva este singurul vaccin cu virus inactiv împotriva COVID-19, aflat în stadiul de studii clinice intervenționale în Europa.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + two =