Un şofer din Caransebeş nu a respectat semnele de circulaţie şi a ajuns la spital
Un accident de circulaţie s-a produs noaptea trecută pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, în urma căruia un bărbat de 60 de ani a ajuns la spital.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că victima a condus un autoturism din direcția Zlagna către Caransebeș, la intersecția cu DN 6, varianta de ocolire a municipiului, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Stop, pătrunzând în intersecție și intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, căruia nu i-ar fi acordat prioritate, format din cap-tractor și semiremorcă, condus regulamentar de un cetățean turc de 57 de ani.
„Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului autoturismului, care a fost transportat la spital pentru asistență medicală. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri”, spune Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.