Un tânăr a murit într-un accident în orașul Bocșa
Ieri după-amiază, un bărbat de 48 de ani din județul Timiș, care conducea un utilaj ce nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare sau înregistrare, a produs un accident în localitatea Bocșa, pe Strada Republicii. Acesta, efectuând lucrări la sistemul de canalizare al orașului, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 21 de ani, din Bocșa.
În urma accidentului, conducătorul motocicletei a fost rănit și transportat la spital, în cursul nopții survenind decesul acestuia.
Din verificările efectuate s-a stabilit că motocicleta figura radiată din circulație, iar tânărul de 21 de ani nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Bărbatul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilometru, stabilindu-se că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în cazul victimei fiind însă recoltate mostre biologice.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.