Un tânăr din Obreja a fost reținut pentru 24 de ore pentru furt calificat
Aseară, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 29 de ani, din Obreja, bănuit că ar fi pătruns într-o clădire a unei biserici, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Alina Boeru, purtătotul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin spune că ieri, 19 aprilie, polițiștii au fost sesizați de către un reprezentant al unității de cult despre faptul că în perioada 15-17 aprilie, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces, într-o clădire din incinta unui cimitir din Caransebeș, iar din interior au sustras 2 biciclete, unelte electrice, o scară din aluminiu și 3 role de cablu electric.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 29 ani, din Obreja, bănuit de comiterea faptei. Polițiștii au recuperat o parte din bunurile sustrase, care urmează a fi restituite persoanei vătămate. În cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate și recuperării întregului prejudiciu.