Un tren de marfă a deraiat la intrare în halta Cornuțel Banat

tren deraiat

Potrivit CFR, circulația trenurilor este închisă la această oră pe relația Reșița Nord – Caransebeș, din cauza deraierii, la intrare în halta Cornuțel Banat, a 12 vagoane și răsturnarea unui vagon, din compunerea unui tren privat de marfă.

„Trenul care aparține operatorului privat de marfă Tim Rail Cargo, avea în compunere 25 de vagoane încărcate și circula pe relația Reșița Nord – Slatina. Menționăm faptul că în cazul acestei deraieri, în perioada necesară operațiunilor de intervenție pentru repunerea pe șină a vagonelor deraiate și a vagonului răsturnat, SRCF Timișoara va asigura transbordare auto pentru trenurile de călători, pe relația Reșița Nord – Caransebeș“, se arată în comunicatul emis de CFR.

Personalul feroviar al Sucursalelor CF București și Timișoara, va interveni cu trenuri de ajutor cu vinciuri hidraulice, pentru repunerea pe şină a vagoanelor, iar la finalul intervențiilor personalul de specialitate va verifica starea liniei şi va intervini pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 12 =