Una dintre primele hidrocentrale din Europa, abandonată, la Caransebeş

hidrocentrala caransebes 4

În Caransebeş se află una dintre primele hidrocentrale din Europa şi din lume, construită în anul 1889. Ea este amplasată în apropierea râului Sebeş şi a utilizat apa deviată dintr-un braţ al acestuia. În aval de hidrocentrală funcţionau mai multe mori, amplasate pe cursul Erugii.

Pe o pagină a unui grup de Facebook găsim şi alte referiri la acest obiectiv. „În săptămânalul local «Foaia Diecezană», deşi trecut la rubrica «Varietăţi», se consemnează existenţa iluminatului public electric începând cu 01.11.1890 (Centrala electrică pusă în funcţiune în anul 1889), activitate preluată în anul 1892, printr-un contract de închiriere, de către Staţia centrală pentru iluminat public «Schmidt Dachler et Perlafaster», societate comercială înfiinţată în acelaşi an (…), aceasta încheind în anul 1893 un contract cu Anton Grossek, comerciant local, pentru montarea «lămpilor cu incandescenţă». După anul 1908, Uzina Electrică a oraşului a fost retehnologizată. (…) Organizată în anul 1922 ca entitate în cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei din Caransebeş, sub numele de Uzina Electrică Centrală din Caransebeş, din care s-a desprins odată cu apariţia Legii exploatării comunale, a fost organizată în exploatare comunală independentă, cu gestiune economică proprie, sub tutela Primăriei”.

În momentul de faţă, fosta hidrocentrală este abandonată, până nu demult ea fiind folosită pe post de depozit de către APIA, instituţie în curtea căreia se află. Din păcate, aparatura din interiorul acesteia a dispărut după 1990, în prezent fiind slabe şanse ca ea să fie valorificată ca obiectiv de patrimoniu industrial. Cu toate acestea, clădirea figurează în continuare pe lista monumentelor istorice.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =