Ungaria a închis graniţele pentru toţi cetăţenii străini
Conform Mediafax, premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat, ieri, 16 martie, într-un discurs ținut în fața Parlamentului de la Budapesta, că a luat decizia închiderii granițelor pentru toți cetățenii străini.
„Trebuie luate noi decizii deoarece, până când vom avea un vaccin, acestea sunt singura noastră șansă de a reduce răspândirea virusului”, a spus Orban.
Premierul maghiar a anunțat că toate granițele Ungariei vor fi închise pasagerilor și a adăugat că doar cetățenii maghiari mai pot intra în țară. De asemenea, cluburile de noapte și cinematografele vor fi închise, iar cafenelele și restaurantele vor fi deschise doar până la ora 15:00.
Viktor Orbán le-a cerut tuturor să amâne participarea la orice adunare, cu excepția evenimentelor din familie și le cere persoanelor de peste 70 de ani să nu părăsească locuințele.
Până în prezent, Ungaria a înregistrat 39 de cazuri de infecții cu noul coronavirus, dintre aceștia o persoană a decedat.