Universitatea „Eftimie Murgu“ – trecut, prezent şi ziua de mâine!

FAŢADĂ

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la semnarea actului de înfinţare a Universităţii „Eftimie Murgu“, din Reşiţa. Chiar dacă nu vorbim de o vârstă rotundă, omagială, momentul este important pentru învăţământul cărăşean şi comunitatea academic a Banatului de Munte.

Prefect la vremea respectivă, Liviu Spătaru, fost parlamentar şi primar al Reşiţei, amintea într-un articol din presa locală: „În şedinţa de guvern din 2 iulie 1992 s-a hotărât înfiinţarea universităţii noastre, prin Hotărârea de Guvern nr. 369/02.07.1992, sub conducerea şi semnătura Prim-ministrului Stolojan! Majoritatea demersurilor au fost făcute însă în timpul Guvernului Roman, când s-a redactat şi proiectul de HG, demers făcut de Prefectul Judeţului Caraş-Severin, cu sprijinul unor oameni cu sufletul cât judeţul acesta, care azi nu mai sunt printre noi, dar cărora le păstrăm o pioasă şi sinceră recunoştinţă: prof. univ. dr. Antonie Iorgovan, prof. univ. dr. Ştefan Gârlaşu şi prof. univ. dr. Mircea Golumba. Hotărârea de Guvern a intrat în vigoare în 21 iulie, iar mie mi-a fost comunicată la Prefectură în data de 22, chiar de ziua mea, fiind cadoul inegalabil al tuturor aniversărilor mele… tot mai multe!“

Dacă este să vorbim despre învăţământul superior de la Reşiţa, este nevoie să ne întoarcem în timp, în 1971, când aici a apărut Institutul de Subingineri, care funcţiona sub egida Institutului Politehnic „Traian Vuia“. Acesta cuprindea specializări ce se adresau preocupărilor industrial de la acea vreme din cele două mari uzine: Combinatul siderurgic şi Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa. Este vorba de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, Utilajul şi Tehnologia Sudării, Electromecanică, Deformări Plastice şi Tratamente Termice şi Turnarea Materialelor.

Primele două facultăţi ale nou-înfiinţatei universităţi a fost cele de Inginerie, respectiv Drept şi Ştiinţe Economice care, din octombrie 1995 a devenit Ştiinţe Economice şi Administrative.

Din nefericire, în ultimii ani Universitatea „Eftimie Murgu“ se confruntă cu problem mari care pun sub întrebării până şi viitorul acestei instituţii pentru care mulţi s-au zbătut să o aducă şi, mai ales, să o păstreze în spaţiul Banatului de Munte.

2 2