Unu mai… mic decît altul
Românii sînt în plină minivacanţă de Ziua Muncii. Grătarele sfîrîie la fiecare lizieră de pădure, Litoralul pare “pentru toţi”, cu cluburile şi ritmurile dezlănţuite, în ciuda confiscării a cîtorva kilograme de droguri, micii se înfrăţesc cu cîrnăciorii şi fleicile, spălate de valuri, valuri înspumate de bere. Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, adică 1.500 de tone, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs! Nici o tresărire. Nici o grijă pe chipuri. Doar o bălăngănire spasmodică a trupurilor în ritmul hipnotic al muzicii de toate felurile, precum reflexul necondiţionat al paraliticului aflat pe ultimul drum. Nimic altceva! Românii, dacă au totuşi conştiinţa zilei de mîine, fac haz de necaz, sau primesc catastrofa în faţă cu veselie, precum strămoşii noştri daci.
În Franţa, protestele împotriva creşterii vîrstei de pensionare cu doi ani se reiau luni. De Ziua Muncii! Vor fi paralizate transporturile în Hexagon. Nu cei doi ani în plus reprezintă cheia protestelor. Ci principiul! Un principiu de la care muncitorii nu mai vor să abdice. Sclavia de tip nou, chiar dacă este cu contract colectiv, are repercusiuni puternice asupra vieţii tuturor. Sindicaliştii francezi au calculat că prin majorarea cu doi ani a vîrstei de pensionare, durata de încasare a pensiilor scade de la 20-25 de ani, la 15-17 ani! Nu am făcut un calcul, dar intuiţia mea “feminină” îmi spune că durata de încasare a unei pensii în România rar depăşeşte 10 ani!
Sîmbătă, la dineul de gală al corespondenţilor de la Casa Albă AFP, gală anuală, care reuneşte elita politică şi mediatică de la Washington şi celebrează în teorie primul amendament din Constituţia SUA care apară libertatea presei, umoristul de la „Daily Show” Roy Wood Jr. a atras atenţia asupra vîrstei lui Joe Biden – Sleepi care, dacă va fi reales, ar putea rămîne în funcţie pînă la 86 de ani! „Ei (francezii – n.a.) s-au revoltat pentru că nu voiau să lucreze pînă la 64 de ani. În acest timp, în America, avem un bărbat de 80 de ani care ne imploră să lucreze patru ani în plus”, l-a ironizat el, provocîndu-i un zîmbet larg liderului de la Casa Albă, aşezat la cîţiva metri depărtare. Don Lemon, un prezentator vedetă al CNN (canalul de casă al democraţilor!), a fost concediat de post după ce a provocat o polemică declarînd că republicana care candidează la alegerile prezidenţiale, Nikki Haley, de 51 de ani, „nu mai este la prima tinereţe”. Dar, sigur, pe noi nu ne interesează! Nu ne interesează că oameni foarte bătrîni şi mînjiţi pînă peste urechi de afaceri necurate complotează în fiecare zi ca oameni foarte tineri să se omoare între ei pentru a nu ieşi la iveală grozăviile pe care aceşti indivizi le ascund cu îndîrjire. Un întreg sistem este bătrîn şi nu doreşte să plece la pensie! Nu doreşte să se lase reformat! Cum nici noi, românii, nu dorim să ne încărcăm cu probleme care ne-ar obliga să gîndim, sau să re-gîndim poziţia micului şi a ţapului de 1 Mai.
Revenim la nepăsarea noastră. Deşi nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România, estimările ARC arată un consum anual de aproximativ 200-250 milioane mici, respectiv în jur de 20.000 tone. Preţul micului ţine pasul cu rahatul în care ne bălăcim. Adică a crescut constant de la 1 leu (1 Mai – un mic – un leu), la minim 7 lei şi chiar 15 în cluburile de fiţe. Dincolo de mici, laptele se ieftinește cu 20%, începînd de la 1 mai. Asta prevede acordul voluntar dintre procesatori și comercianți, prin care, timp de 6 luni, aceștia vor împărți frățește reducerea, dacă prețul de la raft depășește 7 lei pe litru. Şi depăşeşte! Pentru laptele românesc. Adică, doar 5% din ce se găseşte la raft! Restul este importat şi procesat aici. Sau, nu! Deci, o ieftinire cu 5% pentru cele 5%. Perfect! Guvernul va găsi soluţii, în perioada 1 Mai – 23 august, să ieftinească şi mierea. Să curgă lapte şi miere! “Că cu” micii, ne-am lămurit!