USR Caraş-Severin îşi alege astăzi candidatul pentru Consiliul Judeţean (UPDATE)

vot

USR Caraș-Severin organizează astăzi, 1 martie, alegeri pentru desemnarea candidatului în lupta pentru conducerea Consiliului Judeţean şi pentru întocmirea listei de viitori consilieri. La conferință participă 190 de delegați din cele 36 de filiale locale, care vor stabili ordinea candidaţilor prin vot.

„Credem în transparență, democrație și aplicăm aceste principii în cadrul organizației noastre, precizează Andrei Plujar, preşedintele USR Caraş-Severin. Suntem consecvenți, fiind singurul partid unde candidații își prezintă proiectele pentru cetățenii județului nostru în fața propriilor colegi“.

UPDATE, ora 20.30

În urma voturilor liber exprimate, s-a decis ca Andrei Plujar să fie candidatul USR pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin, iar lista este completată de Curelea Dragoș, Vrăjitor Doina Rahela, Cocar Lucian, Silvăşan Bogdan, Gavrilă Alexandra, Mihart Sorin, Șerbescu Adrian, Rad Bogdan, Bîte Mirela, Faiceac Marius şi Coadă Cristian.

Andrei Plujar a declarat: „Vreau un Consiliu Județean profesionist, onest și deschis spre viitor! Îmi doresc ca județul nostru să își găsească traseul către dezvoltare, pentru că de 30 de ani a rătăcit pe drumul tranziției fără de sfârșit, al degradării, al imposturii și al hoției“.

5 1