Vacanță pentru elevi, mască obligatorie peste tot și carantina de noapte sunt noile decizii luate de președintele României

klaus johannis

În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința convocată de președintele României, Klaus Iohannis, la care a participat premierul și miniștrii cu atribuții în domeniul combaterii pandemiei și experți. Klaus Iohannis a declarat că s-a discutat despre vaccinare, școli și restricții. „Vreau să fiu foarte clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura, repet, singura soluție este vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu este așa. Haideți să vedem ce se întâmplă în lume. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, 70% – 80% dintre oameni s-au vaccinat, s-au relaxat. Pandemia, practic, nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă, din varii motive reticentă la vaccinare, suntem în plin val pandemic. Iar la noi, în România, s-a declanșat o adevărată catastrofă, cu sute și sute de decese în fiecare zi, cu zeci de mii de oameni care se infectează zilnic“, a declarat președintele.

Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a anunțat că de luni elevii din ciclul primar, gimnaziu și liceu vor intra în vacanță pentru două săptămâni. „Când vorbim despre protecția individuală nu întâmplător am venit cu mască. Începând de luni masca redevine obligatorie peste tot: și în interior, și în exterior, și la școală – unde se mai ține -, și în târguri, și la cinematograf și dacă vă plimbați pe stradă este obligatoriu să aveţi mască. Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții, care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî, în cel mai scurt timp, cel târziu vineri, foarte concret ce restricții intră în vigoare, asta după ce Comitetul Național și experții în materie vor stabili cu toate detaliile aceste norme și le vor transpune, sigur, și în limbaj juridic. Vreau să dau doar câteva exemple care nu sunt exhaustive, de exemplu va fi restricționată circulația noaptea, excepţie făcând cei vaccinați și cei care sigur cu legitimație de serviciu au o treabă legitimă de rezolvat. În timpul zilei, la majoritatea activităților accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții. Aceste lucruri, sigur, se vor îmbunătăți pe măsură ce lumea înțelege să se vaccineze și vom scăpa de această pandemie“, a mai adăugat Klaus Iohannis.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =