Valoarea Spitalului Modular din Caransebeş a crescut cu peste 5 milioane de lei
În cadrul ultimei şedinţe, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind valorile actualizate pentru proiectul „Creşterea capacităţii administrative şi de reacţie în situaţia de urgenţă generată de COVID-19”, valoarea totală a proiectului devenind astfel 23,6 milioane de lei, suma suplimentară, inclusiv TVA, fiind de 5,5 milioane de lei. Dezvoltarea Spitalului Modular din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş – căci despre el este vorba – va asigura crearea capacităţii de îngrijire şi tratament a cazurilor de infecţie cu virusul COVID-19, contribuind astfel în mod direct la indicatorul de rezultat al programului. Spitalul Modular propus va avea o capacitate de 50 de paturi, amenajate într-o construcţie cu o suprafaţă de aproximativ 1.400 mp.
„Spitalul Modular a fost scos la licitaţie, valoarea proiectului fiind de 14,7 milioane de lei, dar, din păcate, pe această sumă nu s-a prezentat nicio firmă care să realizeze lucrările. În aceste condiţii, am fost nevoiţi să calculăm valoarea devizului de lucrări şi în baza Ordonanţei de Urgenţă 64/2022, şi am venit în Consiliul local cu propunerea de majorare a acestei valori, astfel încât să avem cel puţin o firmă participantă, dacă nu mai multe, care să vină să construiască acest Spital Modular, mai ales că la echipamentele medicale care sunt în acest tip de spitale suntem cu licitaţia în desfăşurare şi avem o firmă care s-a înscris şi ne-a prezentat oferta în acest sens. Evident, însă, că nu putem lua aceste echipamente până nu vom realiza construcţia Spitalului Modular”, a spus city-managerul municipiului, Florin Bogdea, în cadrul unei recente conferinţe de presă susţinute alături de primarul Felix Borcean şi de managerul spitalului, Adrian Dumbravă.
El a mai adăugat că cea mai mare parte a finanţării acestui proiect va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
În ceea ce priveşte modernizarea reţelelor de fluide medicale, s-a organizat deja licitaţia, există un câştigător, administraţia locală a verificat tot ceea ce ţine de partea tehnică, contractul de proiectare și execuție de lucrări fiind semnat în data de 5 iulie, cu firma Hospital Technical Solutions din București, pentru modernizarea instalațiilor electrice, de iluminat și de fluide medicale, dar și pentru montarea senzorilor de detecție a incendiilor în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Valoarea contractului este de 10,3 milioane de lei inclusiv TVA, Hospital Technical Solutions având la dispoziție 15 luni, trei pentru proiectare și 12 pentru executarea lucrărilor. Banii sunt asigurați prin proiectul european „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare de către Primăria Caransebeș. Valoarea totală a proiectului este de 11,2 milioane de lei, cu TVA, iar contribuția municipalității caransebeșene este de 614.324 de lei, cu TVA.