Vela admite că unii poliţişti au dat amenzi în mod abuziv în timpul stării de urgenţă
Ministrul de Interne admite că unii polițiști au dat amenzi în mod abuziv în perioada stării de urgență, legate de coronavirus, și spune că abuzurile sunt anchetate. Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptățiți să facă o sesizare către conducerile județene ale inspectoratelor de poliție sau către MAI.
„Am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren, pentru că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Este o muncă titanică la nivel național”, a declarat Marcel Vela la RFI.
Ministrul de Interne spune că abuzurile sunt anchetate: „Unde am fost sesizați că s-au făcut abuzuri se fac cercetări de către inspectoratele județene, fie că au fost amendați de Poliție sau de Jandarmerie, Poliția de Frontieră. Unde au fost abuzuri la polițiile locale am sesizat primăriile de care aparțin polițiile respective”.
Vela a dat exemplul unui fotoreporter amendat la Timișoara şi al unei vânzătoare din Oțelu Roșu care era la serviciu, dar i s-a imputat în procesul verbal că nu avea adeverință de la angajator.
„În tot cazul, la fiecare abuz sesizat am luat atitudine. Adică la polițiile locale am trimis sesizări la primari, la Poliția Națională, Jandarmerie, Poliția de Frontieră au fost făcute controale de către inspectoratele județene și de către Corpul de Control al ministrului, respectiv cei care sunt la dispoziția inspectorului general al Poliției Române, pentru că și dânsul are o echipă de control acolo”, explică Marcel Vela.
„Nu tolerez abuzurile. Chiar pe videoconferința organizată de către secretarul de stat care se ocupă de ordinea publică, cu toate armele din subordine și toți inspectorii județeni, li s-a atras atenția tuturor ca amenzile să fie într-o formă evaluată direct proporțional cu fapta pe care au înregistrat-o, au constatat-o, să fie folosite ca variante de sancțiune și avertismentele, nu direct amenzile. […] Este o muncă titanică la nivel național și cei care au făcut abuzuri sau au greșit vor fi evaluați și profesional și disciplinar”, a mai spus ministrul Marcel Vela.
Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptățiți să facă o sesizare: „Fiecare cetățean care se simte, eu știu, nedreptățit poate face două lucruri: să ne sesizeze pe noi în legătură cu o amendă sau așa cum am sesizat din media, atunci când s-a întâmplat, ne-am autosesizat, și lucrul doi pe care poate să-l facă un cetățean după ce ne sesizează pe noi direct este să conteste amenda în instanță și un judecător va evalua dacă s-a greșit sau nu atunci când i s-a întocmit procesul verbal”.