Verdict DIICOT: Grup infracțional organizat, șantaj, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului

justitie cu ochii legati

La capătul a două zile fierbinți, timp în care lideri importanți ai PSD Caraș-Severin au fost audiați sau au dat declarații în fața procurorilor antimafia, DIICOT vine cu un comunicat de presă în care descrie mecanismul prin care un grup infracțional constituit ajungea la banul public.

Redăm mai jos conținutul comunicatului:

„La data de 28.02.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus efectuarea urmăririi penale față de 16 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj, complicitate la șantaj, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

În cauză s-a stabilit că, la sfârșitul anului 2018, la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea unor profituri materiale prin subordonarea cât mai multor instituții publice (prin șantajarea conducătorilor acestor instituții), care să le asigure accesul la banii publici și, implicit, posibilitatea de a-i împărți între membrii grupului

Astfel, în luna decembrie 2018, membrii grupului infracțional organizat s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizației județene a unui partid politic, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial sau fictiv.

Pentru preluarea controlului asupra instituțiilor publice din județul Caraș Severin, grupul infracțional urmărea schimbarea din funcții a șefilor acestor instituții publice și înlocuirea acestora cu persoane obediente sau apropiate de liderii grupării.

Înlocuirea șefilor instituțiilor se putea realiza doar în situații excepționale, respectiv în cazul săvârșirii unor fapte penale sau a unor abateri disciplinare grave. Pentru realizarea acestui scop, membrii grupului infracțional au ticluit crearea artificială a unor presupuse abateri disciplinare grave săvârșite de către conducătorii instituțiilor pe care urmăreau să îi schimbe din funcțiile deținute.     

Pentru a amplifica gravitatea presupuselor abateri disciplinare, membrii grupului publicau periodic articole în mass media locală controlată de către aceștia, articole ce aveau ca scop crearea unui pretext pentru declanșarea de controale disciplinare și crearea unor presiuni mediatice asupra modului de efectuare a controalelor.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de Procedură Penală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“.

3 1