Via Translivanica prinde tot mai mult contur

via transilvanica

Triplul câştigător al ultramaratonului Yukon Arctic Ultra, Tibi Uşeriu, şi fostul Principe Nicolae al României lucrează alături de voluntarii implicaţi în construirea şi marcarea celui mai mare traseu turistic din ţară, Via Transilvanica „Drumul care uneşte”, pe care îl consideră unul dintre cele mai importante proiecte de ţară, care ar putea deveni un fel de El Camino românesc.

„Mie mi-a părut oarecum rău că a trebuit să merg mii de kilometri ca să alerg în lumea largă şi bineînţeles că acum mă bucur că o să avem un traseu de peste 1.000 de kilometri care, încetul cu încetul, se pare că o să aibă şi un sfârşit la un moment dat. Dar asta este datoria unui ambasador de proiect, să îl promoveze. Încerc pe cât posibil să îmi folosesc celebritatea şi să promovez acest traseu, mai ales să atragem turişti şi alergători străini care o să parcurgă la un moment dat acest traseu. Uşor poate oricine, dar un proiect de o asemenea anvergură, de peste 1.000 de kilometri, este destul de greu de realizat. Acest traseu nu o să fie folosit doar de familia mea şi de cei din Asociaţia Tăşuleasa Social, din acest motiv şi comunitatea trebuie să pună mâna să ne ajute, pentru că este un proiect de ţară, este pentru toată lumea şi aceea este şi esenţa acestui proiect. Aceste borne sunt din andezit, pe fiecare dintre acestea se află sculpturi, sculpturile sunt exclusive, la care au participat facultăţile de arte din toată ţara. Baza a fost la Iaşi, apoi s-au adunat la Campusul Tăşuleasa Social şi acolo au fost create sculpturile. În mare parte sunt din zona prin care trece traseul, artiştii s-au inspirat din locurile prin care trece acest traseu, dar cred că şi-au lăsat şi imaginaţia să zboare”, a declarat Tibi Uşeriu pentru Agerpres.

Ultramaratonistul a arătat că deşi credea la început că traseul ar putea fi înfiinţat în 20 de ani, acum este mai optimist, mai ales că deja sunt conturaţi primii 700 de kilometri.

Iniţiatorul proiectului Via Transilvanica, Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, fratele lui Tibi Uşeriu, a arătat că asociaţia a inaugurat primii 140 de kilometri din acest traseu turistic în data de 29 septembrie 2018, fapt ce a coincis cu celebrarea a 18 ani de activitate Tăşuleasa.

Via Transilvanica este un proiect care va cuprinde 1.000 de kilometri, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, şi va străbate Transilvania trecând prin zece judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin, dezvăluindu-i frumuseţea, diversitatea şi istoria.

Costurile amenajării unui kilometru de traseu au fost evaluate la circa 1.000 de euro, o sumă care acoperă costurile de realizare a bornelor de andezit, sablate şi sculptate, instalarea lor, marcarea suplimentară a drumului şi alte detalii logistice.

Ruta Via Transilvanica este împărţită în şapte regiuni cultural-istorice: Bucovina, Călimani, Terra Siculorum, Terra Saxonia, Valea Mureşului, Terra Daco Romana şi Valea Cernei.

Fostul Principe Nicolae a spus, la rândul său, că nu a ezitat deloc atunci când a fost invitat în acest proiect, întrucât iubeşte natura, drumeţia şi aerul curat.

„Este un proiect de ţară, naţional, pentru români şi nu numai. Mi se pare că este o oportunitate foarte mare şi foarte bună pentru orice comunitate care se află pe acest traseu. Este important şi va fi din ce în ce mai important pentru viitorul şi dezvoltarea lor”, a declarat fostul Principe Nicolae al României pentru Agerpres.

El crede că un astfel de traseu turistic va duce la punerea în valoare a calităţii umane, a patrimoniului, gastronomiei, istoriei şi a peisajelor extraordinare ale României.

„Am reabilitat un drum de grăniceri de pe vremea împărătesei Mariei Tereza în Munţii Călimani, acum şapte ani, şi am văzut că, cu foarte puţin efort, fără să se facă pârtii sau zăpadă artificială, România are un potenţial uriaş, istoric, cultural, etnic. Atunci ne-am gândit ce am putea face. Într-o dimineaţă a apărut această idee de a pune în valoare istoria, cu toate etajele culturale, istorice şi etnice, în contextul românesc. Eu cred că Transilvania este brandul cel mai puternic pe care îl are România (…) Ne-a venit ideea acestui drum de lungă distanţă, care nu se compară cu El Camino din Spania, care este un drum atât de celebru, dacă noi am avea doar un sfert din popularitatea lui am putea să salvăm cel puţin 400 de comunităţi (…) Acest drum este destinat parcurgerii pe jos, pe bicicletă, sau călare. Infrastructura drumului cuprinde în primul rând modalităţile de marcare ale traseului: borne kilometrice din andezit, marcaje cu vopsea, indicatoare în locuri critice etc. Un element important a fost colaborarea cu autorităţile judeţene şi locale, dar şi cu o mulţime de oameni binevoitori care s-au alăturat de multe ori voluntar proiectului, pentru a face posibilă implementarea acestei infrastructuri, de la marcarea traseului, până la instalarea bornelor şi bineînţeles, la fel de important, punerea în discuţie a strategiei turistice abordate de fiecare zonă în parte. Pensiunile agroturistice din unele localităţi străbătute de acest traseu prezintă mare interes, dar în acelaşi timp, localnicii îşi arată tot mai des disponibilitatea de a primi oaspeţi în casele lor (…) Via Transilvanica este un proiect frumos, pe măsura locurilor pe care le va străbate. Peisajele naturale asigură deja elementul spectaculos al acestui drum, însă infrastructura de care va dispune, necesită şi sprijin financiar”, a declarat presei Alin Uhlmann Uşeriu.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − one =