Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin: „Uniunea Europeană ar trebui să devină mult mai suverană”

GABRIELA STUPARU

Într-o discuţie purtată recent cu Gabriela Stuparu, vicepreşedintele interimar al Organizaţiei PSD Caraş-Severin, aceasta a făcut câteva consideraţii generale post-pandemie şi despre rolul Uniunii Europene în actualul context social şi economic.

Astfel, a spus interlocutoarea noastră, după o astfel de criză generată de pandemia de COVID-19, Uniunea  Europeană ar trebui să devină mult mai suverană decât este în prezent, urmând să dețină controlul asupra unui ansamblu de probleme care s-au dovedit că se află în afara capacității de control naționale. 

„Corelativ, Uniunea Europeană are obligația de a deveni mai atractivă pentru firmele care şi-au transferat sediul în China, cum au procedat de pildă numeroase societăți farmaceutice. De altfel, după o asemenea criză, devine imperios necesară o reformare amplă a UE, inclusiv din punct de vedere sanitar, mizându-se pe investiții comune şi pe o politică în favoarea siguranței cetățenilor.  Totodată, după cum ilustrează în aceste zile înfruntarea dintre «Bild», cea mai citită publicație germană, şi Ambasada Chinei la Berlin, membrii fondatori ai UE conştientizează pe deplin necesitatea de a reduce dependența de aprovizionarea cu materiale sanitare din afara teritoriului comunitar, chestiune care se va afla, fără îndoială, pe agenda summit-ului de la Leipzig, organizat între UE şi China în perioada de după preluarea de către Germania a Preşedinției rotative a Uniunii Europene”, a spus Gabriela Stuparu.

De asemenea, vicepreşedintele interimar al PSD Caraş-Severin a adăugat că lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentru ameliorarea calității tuturor sistemelor sanitare din statele membre UE va trebui să reprezinte un subiect de prim-plan în perioada imediat următoare, chestiunea fiind de maximă urgență pentru salvgardarea intereselor tuturor cetățenilor comunitari.

3 1