Vila Popov din Caransebeş – şantier în lucru!
În ultima şedinţă a Consiliului local, aleşii municipali au aprobat
un proiect de hotărâre referitor la realizarea unor lucrări la Vila
Popov din cartierul Teiuş, imobil care va găzdui Centrul de zi pentru
persoane vârstnice Caransebeş.
Astfel, la clădire se vor
realiza subtunări, consolidări, refaceri ale planşeelor, şarpantei şi
învelitoarei, la instalaţiile de apă, canalizare, de încălzire şi la
cele electrice, vor fi executate finisaje interioare şi exterioare,
precum şi branşamentele la utilităţi, respectiv la apă, canalizare şi
energie electrică.