Vin banii pentru Castrul Tibiscum de la Jupa

muzeu finantare 1

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, a obținut finanțarea unui proiect deosebit de important pentru patrimoniul cultural al Castrului Roman Tibiscum Jupa.

La sfârşitul săptămânii trecute, managerul instituţiei de cultură din municipiu, Diana Țîrdea, a semnat contractul de finanțare, în valoare de 250.000 de lei, la Institutul Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii, în prezența Mădălinei Torza, de la Serviciul Achiziții Publice și Urmărire Contracte.

Proiectul cu titlul „Intervenții de primă necesitate la poarta dinspre Colţul nord-estic și la o porțiune a zidului nord-estic din cadrul Castrului Roman de la Tibiscum, parte a dosarului UNESCO Limes – Frontierele Imperiului Roman”, are o valoare totală de 275.000 de lei, din care Institutul Național al Patrimoniului oferă o finanțare nerambursabilă de 250.000 de lei, iar cota-parte de 10 la sută, în valoare de 25.000 de lei, este asigurată de către Consiliul Județean Caraș-Severin.

Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei este partener în proiect.

„Este primul proiect de reparații și conservare la Tibiscum, un sit arheologic la care nu s-a mai intervenit pentru conservare din anii 1990. Proiectul a fost depus la începutul lunii decembrie 2023, a fost desemnat câștigător la începutul lunii martie și are ca termen de finalizare noiembrie 2024. Se va urmări elaborarea de soluții de conservare și stopare a ruinării, elaborarea de soluții care să devină exemple de bună practică”, a declarat managerul Diana Țîrdea.

Prin realizarea lucrărilor de primă necesitate se dorește un exemplu de bună practică în ceea ce privește conservarea și restaurarea unui monument. Castrul de la Tibiscum face parte din Ruta Castrelor, proiect promovat la nivel național, cu finanțare prin PNRR. Tibiscum este unul dintre siturile propuse pe Lista Patrimoniului Mondial Unesco Limes, program multianual instituit în vederea cercetării și valorificării rezultatelor cercetării, patrimoniului cultural care a alcătuit frontiera Imperiului Roman.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × two =