Voluntarii Asociaţiei „Acasă în Banat” s-au întors la Şopotu Vechi
Aşa cum au promis în urmă cu aproape trei luni, voluntarii Asociaţiei „Acasă în Banat”, au revenit la Şopotu Vechi pentru a finaliza lucrările la cea de a cincea moară de piatră. Aceştia au muncit ieri, la acoperişul obiectivului şi chiar l-au finalizat.
„Ieri ne-am întors la Șopotu Vechi pentru a ne ține de promisiune! Alături de o echipă de voluntari din sat, cu sprijinul lui Iosif Velcota și a altor oameni din sat care ne-au ajutat cu diverse lucruri, am reușit ca într-o singură zi să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Vremea a ținut cu noi, am lucrat cu spor, chiar dacă am avut și multe peripeții, am rămas fără materiale de mai multe ori, ne-am lovit de tot felul de probleme”, au spus reprezentanţii asociaţiei.
Cu această ultimă intervenție, suplimentară, voluntarii spun că sunt foarte aproape de finalizarea proiectului „Salvăm Morile de Apă”, prin care şi-au propus să renoveze 10 mori de apă, reușind însă să ajungă la numărul de 12.