Voluntarii Asociației Acasă în Banat vin cu exemple concrete pentru un turism responsabil la Prigor

colaj prigor

Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange își unesc din nou forțele pentru a pune în valoare patrimoniul natural și arhitectural din comuna Prigor, în cadrul proiectului „Turist în Banat”. Finanțat de Fundația Orange cu suma de 35.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale, proiectul își propune să ajute comuna Prigor să devină o destinație turistică atractivă.

„Prigorul este o comună cu un potențial turistic extraordinar. Aici poți petrece mai multe zile în drumeție, pe văi și munți, poți afla povestea satelor sau a locurilor, poți gusta diferite bunătăți locale. Dar în acest moment, turistul care vine în zonă nu se oprește aici pentru că nu cunoaște toate aceste bogății și de multe ori nu știe cum să ajungă la ele. În acest an ne vom uni forțele cu toții și, alături de comunitatea locală, vrem să arătăm cum se poate face un turism responsabil, cu intervenții bine țintite, iar Prigorul să devină un reper în Valea Almăjului”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

În cadrul proiectului „Turist în Banat” vor fi organizate trei acțiuni cu voluntari, iar prima dintre ele va avea loc în perioada 20-22 mai 2022, la Prigor, județul Caraș Severin. În cele trei evenimente, voluntarii vor face curățenie în albia râului, vor amenaja traseul turistic, vor face lucrări de întreținere la morile de apă, vor monta indicatoare turistice. Voluntarii care doresc să se înscrie la intervenția din luna mai o pot face accesând acest formular online:

”Este al treilea an când ne implicăm alături de Asociația Acasă în Banat în comunitățile rurale din Caraș Severin, punând în valoare obiectivele existente aici și mai ales, pregătind trasee și informații ca acestea să poată fi vizitate. Facem o echipă extraordinară și împreună, mobilizăm oameni, voluntari, care să se implice activ, să dea o mână de ajutor și, până la urmă, să devină turiști în aceste sate din Banat” a spus Andrei Amarghioalei, shop manager Orange România.

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Asociația este membră a International Molinological Society (TIMS), cea mai importantă asociație de profil dedicată morilor din întreaga lume, care este activă din 1965 și are 500 de membri în peste 30 de țări. În 2019 – asociația a realizat recensământul morilor de apă din Banat, în 2020, cu sprijinul Fundației Orange, au fost renovate 12 mori de apă din 3 localități din Caraș Severin, iar anul trecut a realizat proiectul Hai la Rudăria! prin care a amenajat un traseu turistic în satul cu cele mai multe mori de apă din țară.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + seven =