Week-end plin pentru salvamontişti şi voluntarii montani cărăşeni
Week-end-ul din perioada 17-19 mai a fost unul care a adunat foarte mulţi participanţi la activităţile desfăşurate de Serviciul Salvamont Caraş-Severin şi Serviciul Voluntarilor Montani în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, iar realizările au fost pe măsură. De asemenea, s-a înregistrat o participare masivă a celor de la TERRAMONT Cluj, care au oferit un suport extrem de important în derularea acţiunii şi care nu doar că au muncit cu spor, dar au şi pus la dispoziţie o motocoasă.
„Într-o acţiune anterioară, s-a degajat poteca pe întrega lungime de vegetaţia abundentă şi s-au amplasat elementele de siguranţă în locurile unde ele au fost necesare. Acestea fiind, deci, deja realizate, am trecut la următoarea etapă, fiind plantaţi stâlpii pentru indicatoare. Traseul ce se parcurge în 4-5 ore, cu o diferenţă de nivel de 800 de metri, a fost împărţit în cinci sectoare şi vopsit cu marcajul BG. În paralel, s-au degajat arborii căzuţi pe poteca traseului care duce spre Vârful Şuşcu şi s-a reparat acoperişul foişorului de lângă Izvorul Jelărău. Cele şapte echipe au fost formate din cei 87 de voluntari care au participat la acţiune”, ne-a spus Cornel Galescu, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin.
În același timp, Salvamontul cărăşean, în parteneriat cu Salvamont Timiș și Asociația Alternative din Timișoara au continuat reamenajarea traseelor istorice de alpinism din Peretele Șoimului, din zona Amfiteatru din Băile Herculane.