Zeci de bijuterii pe patru roţi au ajuns sâmbătă la Reşiţa!

11

Retromobil Club România, filiala Caraș- Severin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, a organizat astăzi, 5 octombrie, „Retro Parada Toamnei 2019”. Au fost prezenţi aproape 50 colecţionari de autovehicule istorice, fabricate în ultima jumătate de secol, toate în stare de funcţionare. Nu au lipsit nici motocicletele cu sau fără ataş, tractoarele ori diferitele prototipuri de maşini construite de pasionaţii acestui hobby.

Între participanţi s-a numărat şi Victor  Ioan, fiul fostului director al TMK Reşiţa, Romulus Ioan, cu o maşină care a făcut istorie zeci de ani.

„Trabantul meu e o maşină de curse. Mi-e greu să o încadrez la o categorie anume, pentru că ea nu e chiar originală, vine din fabrică cu motor de VW. Am cumpărat-o din Ungaria, în stare foarte bună şi doar am mai retuşat anumite lucruri. Între toate maşinile de aici, reparate, retuşate a mea e ca «răţuşca cea urâtă». Pe lângă Trabant, mai am o maşină de tip Easter, care pe vremuri era fabricată chiar la Reşiţa. Pe a mea, am găsit-o într-o curte la Cluj, unde a şi fost fabricată, iar acum încerc să o restaurez.“  

La polul opus, am întâlnit proprietarul unui Rolls-Royce, cu volan pe dreapta, an de fabricaţie 1987, Sergiu Neamţu, din Orăştie, medic de profesie. O bijuterie de maşină, silenţioasă, bine întreţinută, cu un consum de 18 litri la 100 de km, care a atras privirile vizitatorilor.

„La valoarea banilor din ’87 a costat 70.000 de lire, iar eu l-am cumpărat sub 12.000 de lire. Motorul este 6.750 CP, iar maşina a aparţinut unui lord fiind bine întreţinută, silenţioasă şi confortabilă. Când am cumpărat-o avea la bord aproximativ 80.000 de mile, între timp am mai parcurs alte 10.000 de mile“, spunea medicul hunedorean.

O altă maşină mult admirată a fost o Excalibur, proprietarul său fiind un bocşan.

Între „răţuşca cea urâtă“ şi „regina“ paradei, am descoperit un colecţionar de foste autovehicule militare, pe care le-a recuperat de la fierul vechi, a investit bani în reparaţii, iar acum se mândreşte cu ele. Este vorba de Petru Filca, din Iabalcea.

La paradă a venit cu o „Buceagă“, an de fabricaţie 1976 , iar acasă mai are alte patru maşini dintre care o basculantă şi urmează să achiziţioneze o alta. Ar vrea să amenajeze un muzeu, dar îşi dă seama că aşa ceva e greu de pus în practică. E costisitor pentru posibilităţile sale şi presupune mult de lucru.

Andrei Rotariu, preşedintele Retromobil Club România, Filiala Caraş-Severin, a venit la paradă cu o Dacie 1300, fabricată în anii ’70, de care nu este doar mândru, dar şi călătoreşte cu ea în ţară şi în Europa.

„E o manifestare ce se adresează pasionaţilor de autovehicule istorice. Este pentru prima dată când Municipiul Reşiţa găzduieşte o astfel de manifestare. Am încercat să găsesc tineri pasionaţi de aşa ceva, dar nu numai tineri, şi nu doar din judeţul nostru, reuşind să ne strângem astăzi aici. Sunt aproximativ 50 de autovehicule, de la tractoare şi până la maşini de lux, precum Rolls Royce-ul unui proprietar din judeţul Hunedoara. Participăm la astfel de întâlniri nu doar în ţară. Am fost în Ungaria, Bosnia, Serbia şi vom merge în Polonia, Cehia, Slovacia“, ne-a mărturisit Andrei Rotariu.

Retro parada toamnei, care a cuprins şi o paradă pe traseul centrul civic, muzeul de locomotive, Kaufland, din Govândari, a fost o reuşită într-o zi de octombrie generoasă din punct de vedere meteorologic cu reşiţeni care au fost prezenţi la întâlnirea propusă de Retromobil Club România, filiala Caraș- Severin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

5 1