Zeci de cărăşeni au semnat contractele pentru schema de minimis Start-Up Nation
Numărul cărăşenilor interesaţi să-şi înfiinţeze o afacere a crescut faţă de anul trecut cu un procentaj de 25 la sută. Astăzi, 19 iunie, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin a avut loc semnarea contractelor dintre cei aproximativ 90 de beneficiari ai schemei de minimis Start-Up Nation și Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.
„Punctaj maxim s-a acordat activităților de producție și celor din zona serviciilor, însă nu toți au mers pe aceste domenii. Printre solicitări s-au regăsit firmele de construcțiile, firme de producție a pâinii, firme de confecții, activități foto-video, cabinete medicale, o plajă extrem de diversificată, ceea ce înseamnă o infuzie nouă în economia locală”, a afirmat, director la Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor Timișoara, Adrian Pășcuță.
Finanțarea nerambursabilă oferită prin cadrul acestui program se poate ridica până la suma de 200.000 lei şi se pot achiziționa echipamente și utilaje specifice domeniului de activitate, se pot achita chiriile lunare, se pot plăti salariile viitorilor angajați, se pot achiziționa elemente de mobilier, case de marcat, echipamente IT, sisteme de monitorizare, autoturisme și autovehicule comerciale.