Zi încărcată pe Semmeringul Bănățean

Semmeringul Bănățean

Asociația Trainspotting Oravița a anunțat că ieri a fost cea mai prolifică zi pentru Semmeringul Bănățean, călătorii umplând practic cele trei vagoane ale trenului care leagă Oravița de Anina.

A fost cea mai bună zi de la începutul anului pentru calea ferată monument. Trenul a circulat la capacitatea maximă disponibilă, cu trei vagoane (202 locuri), fiind o premieră pentru acest an, iar turiștii au venit din toată țara să călătorească cu trenul!

„Am avut plăcerea de a face cunoștință cu domnul ce a organizat excursia de astăzi (ieri – n.n.) pe Semmeringul Bănățean, prin agenția de turism Europa Turism Timisoara, dar și să cunosc la întoarcere un grup de copii și de profesoare de la Târgoviște, orașul unde am copilărit zece ani”, a declarat unul dintre membrii asociației Transpotting Oravița.

Restaurantele The Gallery Pizzerie și Unicorn-Farmec au fost arhipline datorită turiștilor care au dat năvală. (Foto: Andrei Constantinescu)

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 4 =