Zilele „Carierei Mele“, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa

AFIS ZIUA CARIEREI

Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, derulează, începând de astăzi, 25 noiembrie și până în data de 2 decembrie, proiectul CNFIS-FDI-2019-0612 „UEMR – Pol de educație și consiliere pentru studenți și absolvenții de liceu din mediile defavorizate”. Cu acest prilej se organizează organizează Zilele „Carierei Mele”.

Este o ocazie potrivită ca liceeni din grupul țintă al proiectului să viziteze universitatea și să participle la o serie de activități, precum: prezentarea ofertei educaționale, prezentarea campusului universității, prezentarea de trasee profesionale, analiza importanței studiilor universitare şi a stagiilor de practică și internship, activități interactive organizate de studenți şi cadre didactice.

Proiectul este finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2019, iar din grupul ţintă fac parte elevi din opt licee din mediul rural și orașe sub 10.000 de locuitori (Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova, Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” Mehadia, Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” Nădrag, Liceul „Mathias Hammer” Anina, Liceul „Hercules” Băile Herculane, Liceul Teoretic Gătaia, Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova) şi studenţi din anul I din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

1 2