„Zilele culturii“ la Moldova Nouă
În perioada16-22 octombrie, Moldova Nouă va fi gazda mai multor acțiuni culturale, totul pentru a marca ,,Zilele Culturii”, eveniment ajuns la cea de-a 47-a ediție.
Timp de o săptămână, locuitorii orașului sunt invitați la Casa de Cultură, acolo unde îi așteaptă un program complet și complex care cuprinde o expoziție de artă plastică, spectacol de divertisment, teatru, muzică, întâlniri literare, proiecții de film.
,,Luni, 16 octombrie, vom inaugura noul edificiu cultural, aflat în imediata proximitate a Casei de Cultură. Acesta este dotat cu tot ceea ce trebuie (mobilier, instrumente muzicale, echipamente IT, scenă profesională pentru evenimente etc.) pentru ca tinerii din comunitate să-și poată perfecta cunoștințele și să poată face performanță. De asemenea, proiectul cuprinde și câteva locuri de parcare în spatele clădirii. Ulterior inaugurării, mai exact în perioada 17-20 octombrie, în intervalul orar 10.00-15.00, Centrul va avea porțile deschise pentru copii, părinți, bunici și pentru toți cei care vor dori să vadă întregul rezultat. Munca noastră prinde contur, iar asta înseamnă că, ușor dar sigur, ne atingem obiectivele. Acesta nu este singurul proiect care vizează segmentul cultural. Peste câteva luni vom inaugura și Centrul Multicultural de pe Faleza Dunării, acolo unde astăzi se muncește ca la carte pentru a respecta termenele. Referitor la săptămâna culturală, ne-am gândit la activități care să bucure și să încânte publicul spectator, care să-i educe gusturile și să-l fidelizeze. Orașul Moldova Nouă a dat și sunt sigur că va da în continuare oameni valoroși, indiferent de domeniul de activitate, însă pentru asta este nevoie de o infrastructură pe măsură, iar noi tocmai acest lucru încercăm să-l punem la punct!”, a transmis primarul, Ion Chisăliță.