Ziua în care războiul nu a mai avut loc

Mario Balint

A trecut ziua de 16 februarie, vînt, ca și cum ar fi fost Valentine’s Day! Fără baloane, fără focuri de armă, fără…, mă rog, tot tacîmul, de s-au prăpădit de ciudă televiziunile de ştiri. Şi mie mi-a fost, pentru că, v-am mai spus, dacă Ivan punea piciorul în Ukraina, eu nu aş mai fi scris un singur rînd. Pentru că am promis! Nu a fost să fie. Ukrainienii s-au ales cu pacea, eu cu tastatul la laptop şi Dumneavoastră cu mine. Curat ghinion!

La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţa ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete nu am mai întîlnit dinainte de Războiul din Golf, din campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie!

Propagandiştii din presa românească însă au! Acum, refrenul este că: serviciile de informaţii occidentale au pus mîna pe cele mai secrete documente ale lui Putin şi le-au dat publicităţii tocmai ca să-l descurajeze pe acesta să le pună în practică. Deci, e o victorie de necontestat a serviciilor de informaţii occidentale şi o umilire fără precedent a lui Vladimir Putin. Sceneta e haioasă şi tentantă. Dacă ea are un sîmbure de adevăr, vom vedea zilele următoare, cînd cel puţin un personaj din anturajul preşedintelui rus va cădea pe fereastră de la etajul 4, cel puţin! Straşnik!

Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam luna trecută pe www.m-securitynews.ro că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştri pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Cu o zi înainte de Ziua Invaziei, Duma de Stat a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters, citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic poate presupune şi încetarea armistiţiului, iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai şti cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova, în penibilele negocieri din formatul 5+2, fără România! (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării, iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari, este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina!” Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil!

Nu pot să nu remarc, în tot acest război informaţional, “greşeala” Bloomberg, care a transmis patru ore invazia Ukrainei. Patru ore de groază pentru… Bursă! Acţiunile au căzut. Cineva le-a “ridicat”, adică le-a cumpărat. Unii pierd, alţii cîştigă. Jocul cererii şi al ofertei… Sau o fi mîna destinului?

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − fifteen =