Ziua Națională a României a scos în stradă mii de reșițeni! (VIDEO)

PARADA2

Dumnezeu a vrut ca reșițenii să se bucure cu adevărat de Ziua lor Națională. După ce vineri și sâmbătă a plouat, iar pe Semenic a nins, iată că de 1 Decembrie soare a strălucit pe cerul albastru, de parcă ne-am fi aflat la Paște și nu în preajma Crăciunului.

Aproape 2.000 de reșițeni, mai mulți ca niciodată, au ales să participe la manifestarea prilejuită de această mare sărbătoare a neamului românesc. O manifestare care, în premieră, a avut loc în cartierul Govândari.

La ora 11,45, în Piața Tricolorului a fost constituit dispozitivul detașamentului care a prezentat Onorul, după care a fost introdus în formație drapelul de luptă al Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina“, iar oficialitățile locale și județene au prezentat scurte alocuțiuni, nu înainte ca un sobor de preoți să oficieze un Te Deum în memoria soldaților români căzuți pe câmpul de luptă.

„Este o mare onoare pentru mine să particip din nou la o astfel de manifestare și mă bucur din suflet că după ani de zile am reușit ca, în Municipiul Reșița, în județul Caraș-Severin să organizăm această manifestare pe stradă și nu în piețe sau locuri foarte strâmte“, a arătat în cuvântul său prefectul Matei Lupu.

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a făcut referire la importanța momentului pentru neamul românesc: „Trăim cu toții un moment solemn, în care aducem un tribut de recunoştinţă marilor înaintaşi care au contribuit decisiv la realizarea Marii Uniri. La 1 Decembrie  1918, românii au creat un stat democratic, ce a primit statutul de membru al Societăţii Naţiunilor, fiind parte a comunității europene şi internaționale. La 1 ianuarie 2007, România a intrat definitiv în Europa Unită, iar în acest fel, practic, realăturându-se marii familii europene (…) 

La acest ceas aniversar, se cuvine să aducem omagiul nostru tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la făurirea şi apărarea Marii Uniri şi a României moderne“.

Primarul Reșiței, Ioan Popa, a ales să dea citire Scrisorii semnată de Mădălina, tânăra care a făcut o radiografie a vremurilor noastre, transmițând clasei politice un altfel de mesaj: „România, eu sunt copilul a doi părinți care nu au vrut să plece și au ales să muncească de dimineață și până seara și nu le este ușor pentru că, deși sunt acasă, ne vedem, totuși, destul de puțin. România, eu sunt fetița care și-a privit sora care își împachetează lucrurile și pleacă departe. Și mi-e atât de dor de ea. România, eu sunt cea care și-a văzut cea mai bună prietenă plecând.

Românie, dulce Românie, zilnic îmi aud prietenii cum își doresc să plece de aici, și majoritatea chiar o s-o facă. Mereu sunt prea încăpățânată să plec așa cum mă încăpățânez să plec și măcar o să încerc să schimb ceva. Nu știu dacă voi reuși, dar măcar știu că am încercat.“

Manifestarea prilejuită de Ziua Națională a României s-a încheiat cu tradiționala deefilare detaşamentului de militari şi a tehnicii specifice instituţiilor din SNAPOPSN și a detașamentului Asociației de Tradiții Militare „Eugeniu de Savoya” Timișoara, cu prezentarea onorului.

5 1