„Ziua Poliţiei Române”. Sute de tineri au vizitat standurile inspectoratului din Parcul Tricolorului

IMG 3638

Ziua Poliţiei Române este sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, dar în avans au fost organizate mai multe acţiuni dedicate acestui eveniment. Ieri, 22 martie, parcul „Tricolorului“ din Reşiţa a fost locul în care tinerii au făcut cunoştinţă cu poliţiştii.

Fiecare serviciu al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin a avut un stand de prezentare unde elevii prezenţi în parc au putut să vadă echipamente şi tehnica cu care poliţiştii cărăşeni lucrează.

Însoţiţi de părinţi şi de cadre didactice, tinerii au avut ocazia să urce în maşinile de poliţie, să dea drumul sirenelor şi s-au jucat cu unul dintre cei mai prietenoşi patrupezi cu grade înalte.

Punctul culminant a fost acela când trupele Serviciului de Acţiuni Speciale au început cele două exerciţii demonstrative. Mascaţii inspectoratului le-au arătat tinerilor cum procedează atunci când infractorii încearcă să fugă de justiţie. La final, aplauzele celor prezenţi au confirmat încă odată că poliţiştii cărăşeni ştiu să fie aproape de cetăţeni şi să interacţioneze cu aceştia ori de câte ori este nevoie.

4 1